Colecţia de artă „Ligia şi Pompiliu Macovei” se află într-un imobil ridicat la începutul secolului XX, în stil eclectic francez, Colecţia de artă Pompiliu Macovei (1911-2009) a fost diplomat al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti în 1939, iar după 1960 a ocupat numeroase funcţii în diplomaţie şi guvern: consilier la legaţia română din Paris, şef al misiunii diplomatice la Roma, ministru adjunct al Ministerului Afacerilor Externe, Preşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, ambasador UNESCO.
Ligia Macovei (1916-1998), soţia lui Pompiliu Macovei, a frecventat între anii 1934 și 1939 cursurile secţiei de artă decorativă la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, având printre profesori pe Cecilia Cuţescu Storck, J.Al. Steriadi, Corneliu Medrea şi arh. Horia Teodoru.
Colecţia de artă „Ligia şi Pompiliu Macovei” se află în reşedinţa particulară a donatorilor și reprezintă o incursiune culturală originală în epoci şi locuri diferite. Colecţia este formată din lucrări de artă plastică semnate de Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Al. Ciucurencu, Dimitrie Ghiaţă, Gheorghe Petraşcu, Ioan Andreescu, J. Al. Steriadi, Iosef Iser, Nicolae Tonitza, Ion Ţuculescu, Marcel Iancu şi M.H. Maxy. Acestora li se adaugă obiecte din sticlă, ceramică, metal, mobilier şi textile decorative din diverse perioade şi zone culturale. Colecția include de asemenea un important fond al lucrărilor de pictură ale Ligiei Macovei, precum şi o însemnată bibliotecă de artă.
Colecţia de artă „Ligia şi Pompiliu Macovei” este situată pe Strada 11 Iunie, în apropierea Parcului Carol I.
LOCATIE